U.E. -formare, evoluția integrării și instituțiile

U.E. -formare, evoluția integrării și instituțiile

 

A treia etapă:

transformarea CEE în Uniunea Europeană (UE), potrivit tratatului de la Maastricht (semnat, în localitatea Olandeză omonomă, de miniștri de externe, aprobat de Parlamentul European, cinci zile mai târziu, la 2 februarie 1992, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993), care reprezintă și actuala formă a construcției comunitare, când au fost stabilite principalele obiective definitorii: crearea unei uniuni vamale, a mai multor politici comune (agricolă, comercială, concurențială, a energiei, de transporturi etc.), a unei Piețe Unice (funcționarea “celor patru libertăți”: libera circulație a bunurilor, a forței de muncă, a serviciilor și a capitalului), crearea unei uniuni economice și monetare.

EVOLUȚIA INTEGRĂRII EUROPENE
Construcția europeană a cunoscut mai multe “valuri” de aderare:

  • 1957: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda;
  • 1973: celor 6 state fondatoare ale CECO, le se adaugă Danemarca, Irlanda și Marea Britanie;
  • 1981: este admisă oficial Grecia, ridicând la 10 numărul statelor membre;
  • 1986: CEE include cele două state din Peninsula Iberică (Portugalia și Spania),
  • 1995: primele țări integrate, după construirea Uniunii Europene, sunt Austria, Finlanda și Suedia;
  • 2004: cel mai mare val de aderare/ extindere, nu mai puțin de 10 state fiind primite: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria;
  • 2007: penultimul val de integrare, în urma căruia au fost primite Bulgaria și România.
  • 2013: ultima țară intrată în Uniunea Europeană este Croația.
  • 2020: Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană

În prezent Uniunea are 27 membri, iar pe agenda de extindere a Uniunii Europene figurează Balcanii de Vest, Turcia și Islanda. Fiecare țară se află într o fază diferită a procesului de extindere. Muntenegru, Islanda, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Serbia și Turcia sunt țări candidate. Sunt în curs de desfășurare negocieri de aderare cu Muntenegru, Serbia și Turcia. De asemenea, Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. Negocierile de aderare cu Islanda au fost suspendate în 2013, la cererea acesteia. Albania, Bosnia și Herțegovina și Kosovo sunt țări potențial candidate. Comisia a recomandat Consiliului să i se acorde statutul de țară candidată Albaniei, dacă aceasta îndeplinește anumite condiții.

PRINCIPALELE INSTITUȚII ALE UE:
– EEA(Agenția Europeană a Mediului)-cu sediul la Copenhaga, și are drept scop coordonarea proiectelor în domeniul mediului înconjurător.
– Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt-elaborează politici monetare comunitare și politici legate de moneda unică
– Banca Europeană pentru Investiții-cu sediul la Luxembourg-stimulează priecte legate de invstiții în țările membre;
– Comitetul Economic Social-cu sediul la Bruxelles-coordonează activitățile economice și sociale
– Curtea de Justiție-cu sediul la Luxembourg – reprezintă principala instituție de arbitraj european;
– Parlamentul European cu sediul la Strasbourg, elaborează documentele de politică europeană
– Consiliul Uniunii Europene-cu sediul la Bruxelles-organizează activități de secretariat și management al documentelor Uniunii Europene
– Comitetul Regiunilor-cu sediul la Bruxelles-coordonează proiecte de dezvoltare regională
Simbolurile UE:
• Drapelul european: Cele 12 stele dispuse în cerc simbolizează idealurile de unitate, solidaritate şi armonie între popoarele Europei. Numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor membre, cercul fiind un simbol al unităţii.
• Imnul european: Melodia aleasă ca simbol al Uniunii este un extras din Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig van Beethoven. În 1972, Consiliul Europei a transformat „Oda bucuriei” în propriul său imn. În 1985, liderii europeni l-au adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene. Fără cuvinte, în limbajul universal al muzicii, acest imn dă glas idealurilor europene de libertate, pace şi solidaritate.
• Imnul european nu îşi propune să înlocuiască imnurile naţionale ale ţărilor membre, ci să celebreze valorile lor comune.
• Ziua Europei: 9 mai 1950
• Mottoul UE: „Unitate în diversitate” este deviza Uniunii Europene. Aceasta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi limbile atât de diverse ale continentului nostru.
• Moneda euro : Moneda euro este dovada cea mai palpabilă a integrării europene – până în acest moment, este moneda comună a 19 din cele 28 de state membre, fiind utilizată de circa 338,6 de milioane de europeni.
• Limbi vorbite: 24 limbi oficiale
• Suprafața: 4.233.255 km2
• Populația(2024): 449.2 milioane locuitori

 

 

/ Geografie Regională

Comments

No comment yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *